Există o perioadă când te simţi în formă şi există o vreme când te simţi obosit. Există o perioadă când te simţi vesel şi există o perioadă când te simţi trist. Dacă cineva ar ştii de ce se întâmplă toate acestea, poate că ar fi mai aproape de a descoperii care este esenţa şi rostul întregii vieţi.
Există acea clipă a sărutului. Uneori nu sărutul în sine contează cel mai mult, ci acea clipă de apropiere, atunci când două persoane stau faţă în faţă şi se pregătesc pentru ceeace va urma.
Dar tot la fel, există şi clipa ultimei respiraţii. Atunci când stai doar cu tine, faţă în faţă şi te pregăteşti pentru ce se va întâmpla.
Clipa venirii pe lume este un moment magic în sine, deşi, dacă ar fi să ne gândim de câte ori s-a întâmplat, nu ar mai trebui să fie nimic magic în această clipă, care prevesteşte alte clipe, care…
Clipe, perioade, vieţi. Aceasta să fie regula vieţii?
Ce spuneţi despre momentul ridicării salariului? Este acesta un moment magic? Sau doar clipele ce urmează, în care ne cheltuim banii câştigaţi, sunt pline de bucurie?
Pentru unele persoane tristeţea este un lucru bun. Un prilej de a face un recensământ al clipelor, bune - rele, de a le retrăi şi de a lua anumite hotărâri. Pentru alte persoane, tristeţea, întristarea, este un lucru rău, ceva care trebuie evitat. Aşa a apărut nevoia de droguri. Dar un drog poate fi şi fericirea. Nu-i aşa, odată ce ai "gustat-o" nu mai vrei să ştii de altceva.
Momentele vieţii? Dacă ai întreba mai multe persoane care sunt momentele vieţii lor, probabil că v-ar răspunde destul de asemănător. Nu trebuie să vă miraţi. De vină este societatea şi standardele (a se citi canoanele impuse de aceasta, adică de noi), normele de, să spunem bine creştere în societatea din jurul nostru. Deşi uneori suntem făţarnici şi ne ascundem, recunoaştem cu toţii că momentul primului pas, al primei întâlniri, al primului sărut, al căsătoriei, al morţii unei persoane apropiate, bla,bla, sunt momente importante din viaţă. Unora le poate provoca bucurie sau tristeţe. Când este una şi când este cealaltă, e greu de spus. Făţărnicia noastră ne poate face să plângem de durere chiar şi atunci când de fapt ne bucurăm din toată inima. Ei da, unii dintre noi suntem chiar aşa. Nu credeţi? Oare câte persoane v-au spus că le-a murit o rudă, că îndurerarea lor este cumplită, şi altele asemănătoare. Dar după câteva clipe, când aflaţi de o anumită moştenire, ce mai credeţi de toată acea îndurerare? Este ea reală? Să trecem mai departe. Prea seamănă cu un moment de bârfă.
Visele. Ce spuneţi de vise? Să le desfiinţăm, să ne răzbunăm pe ele? Vreţi, nu? Ei bine, hai. Visele sunt... vise. Vi se pare prea puţin această afirmaţie? Vreţi mai mult? Dacă le-am discuta prea mult, ar însemna că am fi curioşi. O persoană curioasă este de obicei o persoană cu picioarele pe pământ, care vrea să ştie cât mai multe despre cele din jur. Probabil că şi tu eşti la fel. Altfel nu înţeleg de ce îţi pierzi timpul să citeşti scornelile unei minţii care se ceartă cu ea însăşi. Iar dacă eşti o persoană realistă, atunci, nu crezi (chipurile) în vise. Aşa că…
Tristeţea. Acesta este un subiect greu. Poate consuma şi hârtie şi timp şi implicare sufletească. Mie unuia, mai uşor îmi vine să o simt decât să o comentez. Uneori numai faptul da a te gândi la o anumită persoană te umple de tristeţe. Nu vă gândiţi la cei cărora le-aţi dat bani sau cine ştie ce altceva. Gândiţi-vă la persoanele în care aţi investit ceva - o parte din voi sau ceva material - şi v-au dezamăgit. Ei, cum v-aţi simţit. Va venit deja gustul acela amar. Să fie fierea? A venit şi promisiunea? Cum că altă dată nu o să mai… N-o credeţi, alungaţi-o fără milă. Măcar aşa să vă mai răzbunaţi. Tristeţea este un fenomen aparte. Nu ştii când vine, nu îţi dai seama când dispare. Nu poţi să o previi şi nu poţi să o împiedici să apară. Un singur "nu ştiu ce" te poate umple de tristeţe. Mai grav este că aceasta devine progresivă. Pe măsură ce trece timpul, devine mai mare şi apare mai des. De ce? Fiecare dintre noi ştim de ce. Poate că ne este frică să ne răspundem la întrebare, dar ne putem uita în buletin şi vom înţelege.
Viaţa. Ei da. Asta da subiect. Viaţa este sau nu (mai) este. Ce este ea, de ce există şi care este rostul acesteia, trebuie să descoperim fiecare din noi. Din păcate atunci când suntem mai aproape de aflarea răspunsului, ne dăm seama că nu ne mai interesează. Cred că vă daţi seama de ce. Pentru cei ce nu înţeleg, le spun eu: murim. Uneori este nevoie de mai multe vieţi până ne dăm seama că trăim.
- mai 2002 -